Centrul istoric al oraşului, încadrat de Splaiul Unirii la sud, Calea Victoriei la vest, B-dul Elisabeta la nord şi B-dul I.C.Brătianu la est, este tot în Sectorul 3. Vechiul oraş s-a ridicat, începând cu veacul al XVI-lea, în jurul Curţii voievodale, care devenise reşedinţa oficială a domnilor munteni. Curtea domnească a fost un adevărat magnet pentru marea boierime, negustori şi meseriaşi.
Ce se poate spune despre Sectorul 3?
Orasul Bucuresti s-a nascut in Sectorul 3.
Toate drumurile Romaniei pornesc din Sectorul 3.
Cele două afirmaţii pot să pară cel puţin ciudate, dar asta nu le face să fie mai puţin adevărate. Şi Palatul Voivodal Curtea Veche şi “Kilometrul 0″ al României se află pe teritoriul de astăzi al Sectorului 3.
Centrul istoric al oraşului, încadrat de Splaiul Unirii la sud, Calea Victoriei la vest, B-dul Elisabeta la nord şi B-dul I.C.Brătianu la est, este tot în Sectorul 3.
Vechiul oraş s-a ridicat, începând cu veacul al XVI-lea, în jurul Curţii voievodale, care devenise reşedinţa oficială a domnilor munteni. Curtea domnească a fost un adevărat magnet pentru marea boierime, negustori şi meseriaşi.
De altfel, străzile din jurul Palatului Voievodal păstrează şi în zilele noastre denumirile vechilor grupuri de meseriaşi care le locuiau : str. Şelari, str. Şepcari, str. Zarafi, str. Căldărari. Pe str. Franceză, fostă Uliţa Işlicarilor, la nr. 27-33, se află vestigiile Palatului Voievodal Curtea Veche. În săpăturile arheologice din anii 1958 şi 1967-1972 s-au găsit urmele cetăţii ridicate de Vlad Ţepeş.De aici avea să fie emis hrisovul în care, în încheiere, se nota sec : « S-a scris în septembrie 20, în cetatea Bucureşti în anul 6968 (1459) ». Această menţiune a rămas până acum cea mai veche atestare documentară a existenţei oraşului sub numele de Bucureşti.
Situat în mijlocul Câmpiei Române, pe calea cea mai scurtă care leagă Transilvania de Dunăre, oraşul a apărut aici şi nu în altă parte pentru că era un popas important pe care nimeni nu-l putea ocoli pe drumul dintre Dunăre şi Carpaţi.
Cu această poziţie privilegiată în mijlocul câmpiei, la întretăierea drumurilor comerciale, Bucureştii au fost o adevărată placă turnantă între Orient şi Occident, între Nordul şi Sudul continentului.
Una dintre minunatele legende care însoţesc geneza Bucureştilor spune că numele oraşului vine de la bucurie. Asta explică probabil de ce oraşul şi locuitorii săi au traversat toate perioadele tulburi ale istoriei lor cu surâsul pe buze.
Reşedinţă voievodală, cetate de scaun şi apoi capitală, Bucureştii au cunoscut o dezvoltare permanentă, atât din punct de vedere demografic cât şi teritorial şi edilitar.
Teritoriul oraşului s-a mărit continuu, iar populaţia lui l-a făcut să fie cel mai important centru urban din sud-estul Europei. De-a lungul timpului s-au ridicat însemnate monumente religioase şi laice, din care unele mai durează, iar casele bucureştenilor, aşezate în mijlocul unor mari grădini, i-au dat un aspect vesel şi mereu ospitalier.
Astfel, oraşul s-a dezvoltat din toate punctele de vedere, iar permanenta lui modernizare i-a conferit pe drept cuvânt porecla de Micul Paris. Din punct de vedere al administraţiei, teritoriul oraşului a cunoscut mai multe forme succesive de organizare. La început a fost împărţit în 5 subdiviziuni numite plase sau plăşi. La sfârşitul secolului al XVIII-lea erau menţionate în Bucureşti plasa Târgul, plasa Podul Mogoşoaiei, plasa Târgul de Afară, plasa Broşteni şi plasa Gorgan.
La începutul secolului al XIX-lea, plăşile se transformă în culori, văpsele sau boiele şi ele la rândul lor tot în număr de 5: de Roşu, de Galben, de Negru, de Albastru şi de Verde. Secolul al XX-lea aduce cu el restrângerea numărului culorilor la 4, văpseaua de Roşu fiind înglobată în celelalte rămase. În 1926, ” Legea pentru organizarea administraţiei comunale a oraşului Bucureşti ” împărţea oraşul în 4 sectoare, care vor păstra în denumirea lor numele vechilor culori : Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, sectorul III Albastru şi Sectorul IV Verde.
Foarte important este faptul că, în baza acestei Legi, se înfiinţează primăriile de sector.
Sectorul 3 se întinde din centrul Capitalei, din zona Pieţei Universităţii, până la limita comunei Glina spre est, fiind delimitat la nord de Calea Călăraşilor şi B-dul Basarabiei, iar la sud de Dâmboviţa.
Iniţial, teritoriul de azi al Sectorului 3 a fost împărţit aproape frăţeşte între culorile de Roşu, Negru şi Albastru.După dispariţia culorii de Roşu, cea mai mare parte a rămas în Sectorul II Negru, iar restul în Sectorul III Albastru.
Din 1950, raionul Tudor Vladimirescu s-a suprapus aproape milimetric peste Sectorul III de astăzi, graniţa fiind cu aproximaţie identică celei din zilele noastre. În februarie 1968, prin noua reformă administrativă, raionul Tudor Vladimirescu devine Sectorul 4 al Capitalei, iar în 1979, când se restrânde numărul unităţilor administrativ-teritoriale bucureştene, Sectorul 4 îşi schimbă numele în Sectorul 3.
Suprafaţa sectorului 3 este de 34 km2 (3384 ha).
[/box]
PSD
